Mădălin de la MPFM, sărutat de o fostă concurentă. Fanii au reacţionat imediat. „Sunt împreună?”

madalin mpfm 6Mădălin, fostul concurent de la „Mireasă pentru fiul meu”, nu şi-a găsit încă fericirea, dar se bucură de susţinerea fanilor emisiunii şi are multe pretendente.

Fostul concurent nu şi-a găsit încă sufletul pereche, dar nu se grăbeşte şi aşteaptă momentul potrivit.

De curând acesta a apărut în compania unei foste concurente tot de la MPFM. Mai mult decât atât, Mădălin este sărutat cu patos pe obraz. Andreea, pentru că despre ea este vorba, este cea cu care s-a fotografiat.

Mădălin şi Andreea nu formează un cuplu, între ei nefiind ceva mai mult decât o simplă prietenie. Cei doi par că se simt bine împreună, iar emisiunea i-a ajutat să lege o frumoasă relaţie de amiciţie, chiar dacă fanii s-au întrebat dacă formează un cuplu.

„Sunt împreună?”, „Nu pot să cred”, au scris fanii după ce au văzut fotografia.

MIREASĂ PENTRU FIUL MEU a fost un reality-show matrimonial, prezentat de Paula Chirilă şi difuzat pe Antena 1, care s-a terminat pe 4 martie. Emisiunea a ajuns la șase sezoane de succes și a ajutat zeci de foști concurenți să își găsească jumătatea. În finala ultimului sezon, după ce Alina a fost eliminată au rămas următorii concurenţi: Edith, Adriana, Georgiana, Mihaela, Mihai, Mădălin, Geo şi Petru.

madalin-si-andreea-de-la-mpfm-sau-fotografiat-impreuna-3

sursa: facebook

Distribuie:

Vezi si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *